M-am indragostit de Alice Liddell imediat cum i-am vazut pozele.De Alice mica evident.Un amestec de priviri mature,contemplative si iz de superioritate cu fragilitate,neajutorare si ghidusie.Este superba si nu ma mir cum de Lewis Carroll s-a indragostit de ea.Imi place ca am vazut-o pe adevarata Alice,cea care nu are parul blond si hainutele albastre.E mai faina cea reala pentru ca e intr-un fel ireala,prin privirea atipica varstei ei.
Personajul din poveste infatiseaza o Alice Liddell intinsa, precum o caramea, de laudanum. Cel mai mult ma bucur ca am aflat ca exista si partea a doua a Peripetiilor Alisei, care se numeste Through the looking glass.(exista pe youtube filmul intreg-in 10 parti)
Eternal gaze este o animatie inspirata de evenimente din viata lui Giacometti.Prima data cand am vazut o imagine cu o lucrare a sa a fost acum 8 ani.M-au impresionat f mult(ca si acum de altfel) formele oamenilor sai.Imaginea oamenilor care ii tin companie,imagine care se aseamana cu oamenii mei decrepiti,cocosati si ososi.
"Obsessed with creating his sculptures exactly as he envisioned through his unique view of reality, he often carved until they were as thin as nails and reduced to the size of a pack of cigarettes, much to his consternation. A friend of his once said that if Giacometti decided to sculpt you, "he would make your head look like the blade of a knife." After his marriage his tiny sculptures became larger, but the larger they grew, the thinner they became. Giacometti said that the final result represented the sensation he felt when he looked at a woman."
Even when he had achieved popularity and his works were in demand, he still reworked models, often destroying them or setting them aside to be returned to years later.
Even after his excommunication from the Surrealist group, while the intention of his sculpting was usually imitation, the end products were an expression of his emotional response to the subject. He attempted to create renditions of his models the way he saw them, and the way he thought they ought to be seen. He once said that he was sculpting not the human figure but "the shadow that is cast."
Back in his Parisian studio after the war, Giacometti began making the sculptures of slender proportions with highly agitated surfaces with which he is most closely identified. The women all stand, while the men seem to be walking, but they are all ambiguous representations, mysterious and unemotional. He remained in Paris in the same studio he had occupied since the 1920's until the end of his life.
The relationship between figure and space became the core element: The striding or standing figures find themselves in emptyness and isolation. In this intensive-subjective representation, an existential exposure and angst based on the immediacy of the moment is hinted at. To many they are a reflection of the spiritual situation of the time. Just like his sculptures, Giacometti's drawings and paintings depict the lost human being in the emptyness of space with great intensity and sensibility. The formal characteristics are a graphic network of lines, with which Giacometti extracted volumes from areas, and an almost monochrome color scheme used in his paintings
am dormit doar 3 ore si am facut niste retusuri ulterior(mai ales la ultima) dar nu mai am cu ce sa le pozez :( asa ca see you at the shop :P
azi dimineata m-am trezit cu aratatorul de la mana stanga incordat ca si cum as fi tinut o foarfeca in mana(tai cu stanga).mi-e f paradit degetul si ma doare :(
i haven't paid any attention to them when they emerged from my mind.just some spontaneus silly drawings i said .but at the end of the process i realized that it was a bit of logique between them.
related with this is the Hedwig and the Angry Inch - Origin of Love
ici se trouve la table ou queleques maneqiunes ont mange-seulment la GREEN LIME chouchoter je les ai trouve tres magnifique.lire des mots et des phrases jusque au point de la folie en pleine gloire comme deux personages des bandes dessinees
Roland Kirk plays flute with nose Live Montreux 1972
Am scris mai demult despre faptul ca exista doua moduri de a te exprima prin muzica publicului:performand exclusiv in show-uri live cu o orchestra sau un combo ori prin inregistrari de studio.
In ultimul timp nu mai suport albumele de tip studio,iar muzica jazz nu merita sa fie inchisa intre cei patru pereti ai sai,intr-o caseta,cd sau vinyl.Reperezinta un mod de exprimare aerat,fara bariere. Fiind folosita f mult improvizatia, intra in scena spontaneitatea si cel mai bine poate fi valorificata pe viu,pe moment,chiar atunci cand este conceputa,proaspata,curata(precum o premiera, cand tu primesti primul informatiile intr-un context destinat exclusiv ei).Cred ca tuturor ne place sa mancam o paine calda cu coaja crocanta tocmai scoasa din cuptor.
Domnul Roland Kirk,aici de fata,nu doar ca ofera spectatorilor sa sniffuiasca coca in timpul spectacolului, dar ,si el face acest lucru live.Nasul sau generos ii permite sa mai si cante la flaut cu el.Deci,avem toate elementele pentru a putea crea geneza improvizatiei: coca,doua nari polivalente,cai nazale,creier si alte cai.Este un adevarat performer ce delecteaza toate simturile,care canta la 3 saxofoane deodata si un flaut pe nas plus interventii onomatopeice ocazional.Cum poti sa il inchizi pe Roland Kirk intr-un studio?Cum sa il transformi in date si cifre pe un cd?Cum poate fi el o insituire de zgarieturi pe o placa de vinilin?
Roland,ca si alti maestri ai improvizatiei nu merita albume audio.Ei merita albume video,pentru ca noi,cei care ii mai ascultam postmortem, sa ii ascultam cu toate simturile.
Improvizatia este inovatie in simturi.In timpul procesului de creatie,ele se exalta reciproc,atat de mult incat 2D-ul devine 3D.Sunetele se propaga prin simturi spre creier nu direct la creier.
Muzica senzoriala nu se diseca,iar simturile detin cheia asocierilor.
ma intalnesc cu o mama si un fiu in oras.e un oras gri si am chemat un taxi.ne urcam.eu stau pe bancheta din spate care e la mare distanta de scaunul soferului.
ne-am tot plimbat pana am ajuns pe faleza unei mari.era marea Fiji
" ma plimb singura pe platforma de beton a falezei si ma uit la valuri pana cand ma intalnesc cu tata.ii spun ca sunt la marea Fiji si el se uita la mine ca si cum mi-ar spune cu compatimire "Cristina,cu anturajul si viata ta sociala ai uitat ca ala e un munte si nu o mare". am coborat treptele falezei.port un costum de baie intreg de culoare argintie mai inchisa, mata, cu reflexe gri petrol.cobor pana cand apa imi ajunge la genunchi.are o culoare foarte bizara:un verde grizat iar cerul asemenea nu da semne de prietenie.in schimb e cald. ma las purtata de senzatiile provicate de spuma valurilor pana cand ma dezmeticeste o piscatura.simt cum pe tibia mea se lipeste ceva si ma ciupeste.ma uit in jos si vad ceva gri care se retragea de pe piciorul meu odata cu valurile dar care se si ridica in acelasi timp cu ele. urc scarile cu spatele brusc tocmai cand valurile erau sus si descopar ca pe ambele mele picioare sunt lipite doua stele de mare,mari,grase,de consistenta unei caracatite,care au pe fiecare brat ventuze.le dezlipesc incet si le pun pe o bucata de hartie alba.in clipa aceea au inceput sa le mijeasca niste ochi care se uitau urat la mine si o gurita care improsca numai cu mascari.tare suparate mai erau . le-am ignorat si m-am uitat inspre picioarele mele sa le verific mai atenta.aveam 3 piscaturi(de dimensiunea unui ac gros de cusut)pe fiecare picior,si sangerau subtil. a trecut o vreme pana cand mi-am intors capul spre mal,si am vazut ca stele mele erau fara viata,erau intinse cu bratele lor, perfect drepte,(ca si cand ar fi murit cu demnitate la datorie-niste martire)iar in partea dreapta aveau o crapatura din care iesea sange.singurul lucru care nu s-a evaporat la soare a fost sangele meu care s-a coagulat.
grampa DJ C'EST LA FAUT DE HARRY POTTER at this moment i'm listening to billie holiday with lester young - lady day & prez 1937-1941---absolutely gorgeous
imi tot aduc aminte recent de lucruri vechi si de cuvinte vechi
"ninse azi............si da Fili, chiar trebuie sa stam departe de ceilalti.suntem ceva ce face rau.in jurul nostru nu trebuie sa fie nimeni pt ca tot ceea ce facem este gresit, desi nu vrem asta.pana la urma exista un eschimos care aprinde focul in igloo-uri,le distruge....... desi el vrea sa faca un bine,adica focul.eschimosul meu este un paradox.nu este rece,din contra este cald desi traieste in mediu glaciar.simte nevoia de caldura,asa se explica gesturile sale.el aprinde si fuge.vrea sa stie ca peste tot va fi cald si bine si ca va exista fericire,pt ca el asta detine,focul,ceea ce le lipseste igloo-urilor.nu intelege ca nu este nevoie de elementul sau de baza. eschimosul are si el un defect.si anume ca da din ce i s-a dat-adica dintr-un dar al sau- si nu de la el din ce are in "depozit".este mult prea imbracat in haina lui ce groasa.nu se poate lipsi de ea.e lipita si nu poate iesi.este inchis intr-o carcasa care intretine acel dar.carcasa aceea daca nu ar exista darul se va pierde,el se va deschide si va fi corupt.da da.corupt de mediul rece al igloo-urilor.si cand nu va mai avea carcasa aceea atunci va muri.pt ca nu mai are nici un rost..........se va stinge focul si el va ingheta in propriul sau inghet."
mi-am recitit azi vechiul blog si am gasit un text vechi .era o dedicatioe scrisa pe o carte:"Antichristul" .si scriam cam asa ceva acolo:
"am un ghem de par in cap.e ca o perna pe care se odihneste creierul meu.hiberneaza de cele mai multe ori materia mea cenusie, si de atatea ori ma cert cu ea ca nu e pe receptie cand e cazul......... imi spui mereu ca sunt calda.te-ai intrebat vreodata de ce? stii de ghemul din capul meu?probabil ca nu.ei uite ca iti zic acum ca e un mic labirint.un labirint format din mii si mii de fire de par.un loc intunecos dar in acelasi timp linistit si cald.propice pt tine.exact ceea ce cauti.nu e un mediu dur,din contra e un mediu moale,nedur cum imi spui. ce,nu ai vrea vreodata sa te ratacesti in el?sa te prinzi intr-un din retelele acelea ascunse?hehe bineinteles ca ai vrea.parul este nemuritor.la fel si ghemul meu.ascunde radacini,secrete si mistere.cum sa nu vrei sa ai acces la ele..............arzi de nerabdare sa le cunosti,sa afli fiecare purece care trece pe fiecare fir de par.vei fi fericit acolo.si daca esti tu fericit sunt si eu.inca un homeless si-a gasit adapost. primavara,vara si jumatate din toamna in padure iar jumatate de toamna si iarna in ghem.avanti popolo..................va astept cu bratele deschise sa imi numarati puricii si de ce nu paduchii"
am vazut astazi pe mtv hits o alta versiune a videoclipului HUSTLER de la SIMIAN MOBILE DISCO.evident ca parerea nu mi-a fost schimbata-tot cred in superficialitatea piesei(din acest motiv imi place si imi displace in acelasi timp) ci din contra, mi-a fost intarita.ma face sa cred pe de o parte ca modul in care a fost conceputa a fost superficial(mai precis ,"delasator"-desi nu cred ca asta e cuvantul potrivit) iar pe de alta ,ca de fapt asta a fost scopul :sa creeze aceasta senzatie si sa aduca in prim plan ideea de superficial care este foarte foarte actuala. de mult o melodie nu mi-a mai creat asa senzatii si se pare ca senzorii mei functioneaza foarte bine inca. si parca imi place mai mult varianta asta pentru ca e mai subtila
M-am indragostit de Alice Liddell imediat cum i-am vazut pozele.De Alice mica evident.Un amestec de priviri mature,contemplative si iz de superioritate cu fragilitate,neajutorare si ghidusie.Este superba si nu ma mir cum de Lewis Carroll s-a indragostit de ea.Imi place ca am vazut-o pe adevarata Alice,cea care nu are parul blond si hainutele albastre.E mai faina cea reala pentru ca e intr-un fel ireala,prin privirea atipica varstei ei.
