Roland Kirk plays flute with nose Live Montreux 1972
Am scris mai demult despre faptul ca exista doua moduri de a te exprima prin muzica publicului:performand exclusiv in show-uri live cu o orchestra sau un combo ori prin inregistrari de studio.
In ultimul timp nu mai suport albumele de tip studio,iar muzica jazz nu merita sa fie inchisa intre cei patru pereti ai sai,intr-o caseta,cd sau vinyl.Reperezinta un mod de exprimare aerat,fara bariere.
Fiind folosita f mult improvizatia, intra in scena spontaneitatea si cel mai bine poate fi valorificata pe viu,pe moment,chiar atunci cand este conceputa,proaspata,curata(precum o premiera, cand tu primesti primul informatiile intr-un context destinat exclusiv ei).Cred ca tuturor ne place sa mancam o paine calda cu coaja crocanta tocmai scoasa din cuptor.
Domnul Roland Kirk,aici de fata,nu doar ca ofera spectatorilor sa sniffuiasca coca in timpul spectacolului, dar ,si el face acest lucru live.Nasul sau generos ii permite sa mai si cante la flaut cu el.Deci,avem toate elementele pentru a putea crea geneza improvizatiei: coca,doua nari polivalente,cai nazale,creier si alte cai.Este un adevarat performer ce delecteaza toate simturile,care canta la 3 saxofoane deodata si un flaut pe nas plus interventii onomatopeice ocazional.Cum poti sa il inchizi pe Roland Kirk intr-un studio?Cum sa il transformi in date si cifre pe un cd?Cum poate fi el o insituire de
zgarieturi pe o placa de vinilin?
Roland,ca si alti maestri ai improvizatiei nu merita albume audio.Ei merita albume video,pentru ca noi,cei care ii mai ascultam postmortem, sa ii ascultam cu toate simturile.
Improvizatia este inovatie in simturi.In timpul procesului de creatie,ele se exalta reciproc,atat de mult incat 2D-ul devine 3D.Sunetele se propaga prin simturi spre creier nu direct la creier.
Muzica senzoriala nu se diseca,iar simturile detin cheia asocierilor.
Friday, January 18, 2008
Friday, January 11, 2008
doi martiri
ma intalnesc cu o mama si un fiu in oras.e un oras gri si am chemat un taxi.ne urcam.eu stau pe bancheta din spate care e la mare distanta de scaunul soferului.
ne-am tot plimbat pana am ajuns pe faleza unei mari.era marea Fiji
" ma plimb singura pe platforma de beton a falezei si ma uit la valuri pana cand ma intalnesc cu tata.ii spun ca sunt la marea Fiji si el se uita la mine ca si cum mi-ar spune cu compatimire "Cristina,cu anturajul si viata ta sociala ai uitat ca ala e un munte si nu o mare".
am coborat treptele falezei.port un costum de baie intreg de culoare argintie mai inchisa, mata, cu reflexe gri petrol.cobor pana cand apa imi ajunge la genunchi.are o culoare foarte bizara:un verde grizat iar cerul asemenea nu da semne de prietenie.in schimb e cald.
ma las purtata de senzatiile provicate de spuma valurilor pana cand ma dezmeticeste o piscatura.simt cum pe tibia mea se lipeste ceva si ma ciupeste.ma uit in jos si vad ceva gri care se retragea de pe piciorul meu odata cu valurile dar care se si ridica in acelasi timp cu ele.
urc scarile cu spatele brusc tocmai cand valurile erau sus si descopar ca pe ambele mele picioare sunt lipite doua stele de mare,mari,grase,de consistenta unei caracatite,care au pe fiecare brat ventuze.le dezlipesc incet si le pun pe o bucata de hartie alba.in clipa aceea au inceput sa le mijeasca niste ochi care se uitau urat la mine si o gurita care improsca numai cu mascari.tare suparate mai erau .
le-am ignorat si m-am uitat inspre picioarele mele sa le verific mai atenta.aveam 3 piscaturi(de dimensiunea unui ac gros de cusut)pe fiecare picior,si sangerau subtil.
a trecut o vreme pana cand mi-am intors capul spre mal,si am vazut ca stele mele erau fara viata,erau intinse cu bratele lor, perfect drepte,(ca si cand ar fi murit cu demnitate la datorie-niste martire)iar in partea dreapta aveau o crapatura din care iesea sange.singurul lucru care nu s-a evaporat la soare a fost sangele meu care s-a coagulat.
cu sange au trait de sange au murit."
ne-am tot plimbat pana am ajuns pe faleza unei mari.era marea Fiji
" ma plimb singura pe platforma de beton a falezei si ma uit la valuri pana cand ma intalnesc cu tata.ii spun ca sunt la marea Fiji si el se uita la mine ca si cum mi-ar spune cu compatimire "Cristina,cu anturajul si viata ta sociala ai uitat ca ala e un munte si nu o mare".
am coborat treptele falezei.port un costum de baie intreg de culoare argintie mai inchisa, mata, cu reflexe gri petrol.cobor pana cand apa imi ajunge la genunchi.are o culoare foarte bizara:un verde grizat iar cerul asemenea nu da semne de prietenie.in schimb e cald.
ma las purtata de senzatiile provicate de spuma valurilor pana cand ma dezmeticeste o piscatura.simt cum pe tibia mea se lipeste ceva si ma ciupeste.ma uit in jos si vad ceva gri care se retragea de pe piciorul meu odata cu valurile dar care se si ridica in acelasi timp cu ele.
urc scarile cu spatele brusc tocmai cand valurile erau sus si descopar ca pe ambele mele picioare sunt lipite doua stele de mare,mari,grase,de consistenta unei caracatite,care au pe fiecare brat ventuze.le dezlipesc incet si le pun pe o bucata de hartie alba.in clipa aceea au inceput sa le mijeasca niste ochi care se uitau urat la mine si o gurita care improsca numai cu mascari.tare suparate mai erau .
le-am ignorat si m-am uitat inspre picioarele mele sa le verific mai atenta.aveam 3 piscaturi(de dimensiunea unui ac gros de cusut)pe fiecare picior,si sangerau subtil.
a trecut o vreme pana cand mi-am intors capul spre mal,si am vazut ca stele mele erau fara viata,erau intinse cu bratele lor, perfect drepte,(ca si cand ar fi murit cu demnitate la datorie-niste martire)iar in partea dreapta aveau o crapatura din care iesea sange.singurul lucru care nu s-a evaporat la soare a fost sangele meu care s-a coagulat.
cu sange au trait de sange au murit."
Wednesday, January 9, 2008
2007 review partea 2
grampa DJ
C'EST LA FAUT DE HARRY POTTER
at this moment i'm listening to billie holiday with lester young - lady day & prez 1937-1941---absolutely gorgeousherbie hancock rockit
props to BOG
Subscribe to:
Posts (Atom)
